marți, 10 iulie 2012

articol master 3


Tehnologia modernă în educaţie

Dacă noţiuni precum „pedagogia waldorf”, sau „step by step” ridică destul de multe semne de întrebare pentru neiniţiaţi, „tehnologia modernă în educaţie” e un concept lesne de înţeles, dar care nu scapă de biciuirea ironică a „adevărului” românesc: practica ne omoară. La nivel teoretic, ideea de tehnologie în educaţie stapâneşte pagini bune, însă la nivel practic, conceptul funcţionează doar cu „amortizor”. Evident, unii m-ar putea contrazice, având argumente destul de bune, cum că în unele şcoli elevii utilizează computerul chiar foarte des, că internetul este folosit pentru a selecta informaţii utile, că elevii se implică în realizarea unor proiecte deosebit de interesante ce nu numai că îi ajută pe aceştia să achiziţioneze noi cunoştinţe, dar îi şi obligă să interacţioneze, fără a mai fi timoraţi sau uneori complexaţi. Bun, perfect de-acord, însă aceste argumente funcţionează într-un cadru restrâns – „unele şcoli”. Marea majoritate a şcolilor folosesc „tehnologia modernă” doar în cazuri de excepţie, creionul şi hârtia ramânând sfinte. În ce măsură ar trebui să condamnăm acest lucru; nu ar fi mai bine să realizam o cercetare ceva mai amănunţită? În 1984, F. Skinner, persoană de renume în domeniul pedagogiei, spunea, facând referire la educaţia americană: „Elevii ar învăţa de două ori mai mult în acelaşi interval de timp şi cu acelaşi efort, dacă s-ar utiliza tehnologia computerelor în actul de învăţare.” 1 Ei bine, timpul ne permite acum să reflectăm puţin asupra calităţii învăţământului american, şi pentru a fi subtilă voi adresa o întrebare retorică: cum se face că măreaţa Americă apreciază şi chiar caută profesori de altă sorginte decât cea americană?
Utilizarea calculatorului de către elevi trebuie să se facă sub supravegherea profesorului şi să respecte cerinţele acestuia. Însă elevii noştri ştiu întotdeauna mai bine ce şi unde să caute, sau puţin le pasă de recomandări, preferând să mai caute o manea sau să citească despre noile tendinţe din lumea modei. Internetul şi computerul se înscriu, pentru cei mai mulţi, în normalitate, excepţie făcând unii elevi din mediul rural unde conectarea e destul de costistoare şi anevoioasă, iar achizţionarea unui calculator e destul de problematică. Cu toate acestea, ideea ce ar trebui reţinută e nu simpla utilizare a „tehnologiei moderne în învăţare”, ci modul în care se folosesc aceste resurse, iar de acest aspect sunt responsabili atât profesorii cât şi părinţii. Părinţii pentru că nu au cuvânt de spus în faţa copiilor, atunci când aceştia petrec prea mult timp în faţa calculatorului, în loc sa lectureze ceva, şi profesorii pentru că sunt oarecum indulgenţi  în ceea ce priveşte modul în care este folosit internetul pentru redactarea unor lucrări.
Să ne imaginăm o oră de geografie, unde elevilor li se propune sa realizeze un proiect despre o oarecare ţară, sugerându-li-se să apeleze la internet. Dacă profesorul va colecta pur şi simplu lucrările, fără să iniţieze un concurs de genul: cea mai frumoasă prezentare a unei ţări din punct de vedere al realizării artistice sau al conţinutului, prezentare ce se poate realiza atât în echipă, cât şi pe perechi sau individual, „tehnologia” e irosită. Ideea esenţială, cu riscul de a produce repetiţie, e că tehnologia trebuie folosită cu multă atenţie şi necesită pregatire serioasă din partea profesorului.
Dacă e să mergem cu un nivel sau două ceva  mai sus (mediul universitar sau care vizează dezvoltarea profesională a cadrelor didactice) descoperim aproape acceaşi situaţie: utilizarea simplistă a tehnologiei... un retroproiector sau un videoproiector şi o persoană ce citeşte schema atât de vizibilă pentru toţi cei prezenţi. Viitorul profesor se familiarizează cu noţiuni teoretice de care va avea nevoie doar la vreun examen – şi nici asta nu e sigur, mai târziu va merge să se specializeze şi va da peste formatori ce şi-au încropit în grabă un curs, sau peste personaje ce recită de pe nişte foi îngălbenite mirosind a pivniţă şi-a naftalină, teorii ce – evident - nu se potrivesc la clasă.
Prea puţini rămân impresionaţi, iar suportul tehnologic fără un conţinut adecvat şi o manieră de prezentare ce permite interacţiuna  e ca pâinea fără sare. Cu părere de rău (şi vorbesc din experienţa personală) mulţi formatori ce ar trebui să slujească drept model pentru cadrele didactice dornice de dezvoltare profesională mai au la rândul lor de învăţat în ceea ce priveşte tehnologia modernă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu